fbpx

 Azi este despre viata. Imperfecta. Perfecta. Imi propun ca saptamana asta sa vorbesc despre mine, Diana.

    Imi propun sa rup etichetele profesionale. Vreau sa le arat oamenilor o parte din viata mea. Caci, de multe ori gandim ca un psihoterapeut are viata perfecta pentru ca le stie pe toate. Si ca el nu are greseala. Sau ca trece cu zambetul pe buze peste toate greutatile.

Va invit sa ma insotiti in calatoria vietii mele si sa depanam impreuna povesti de suflet.

 Acum un an mai aveam putin si ma pregateam sa nasc. Aveam 75 kg si temeri cat cuprinde ca nu voi mai reusi sa fiu cum am fost.

Azi am 55 kg si un bebe de 9 luni jumate. Am cunoscut-o pe Alexandra Ivan – un nutritionist exceptional si un om cu suflet si daruire.
Datorita ei am recapatat corpul de dinainte, ba chiar am ajuns la greutatea de acum 4 ani, dinainte de a se declansa tiroida mea autoimuna.

Nu sunt perfecta, nici vreun model. Sunt doar eu, o simpla femeie.

Am tiroida autoimuna (hashimoto). Imi iau doza zilnica de eutyrox si vreau sa par un om normal.
Alexandrei ii zic ca mananc dulciuri obsesiv-compulsiv. Ea imi zice ca e doar dependența de zahar. Si fac prostii si mai mananc dulciuri, ca orice dependent. Apoi, incerc sa imi revin.

   Nu e usor. Si nu e nici perfect. E simplu deseori sa ne gasim scuze. Si eu mi-am gasit scuze: nu pot sa slabesc pentru ca am tiroida, mananc mult pentru ca tiroida imi accelereaza apetitul, lucrez prea mult si trebuie sa mananc mai mult, sunt stresata si mi s-a activat cortizolul.

E greu sa iesi din zona de confort. Era tare placut sa ma asez seara in fata televizorului si sa mananc o pizza, sa ma delectez cu o ciocolata si sa beau cola. 

    Va ganditi, oare ce m-a determinat sa ies in zona de confort? De ce am plecat de acolo daca era asa de bine?

Pai… am inchis ochii si m-am gandit. M-am gandit la copilul meu si ma imaginam cu el de mana. Imi imaginam cum el merge la gradinita si e mandru ca are o mama frumoasa (ei, nu ca as fi o frumusete, copiii ne vad mereu cele mai frumoase. Ideea era ca ma vedeam eu pe mine cam atat cat pot fi eu de draguta – adica ma vedeam cu mai putine kg :))))  

   Apoi, ma mai gandeam cum il voi invata eu pe el – sa manance corect, sa aiba meniuri cat mai sanatoase. Si asa mi-am dat seama ca eu as putea fi cel mai bun exemplu.

   Alaptez, inca alaptez. La 3 luni, bebe a fost diagnosticat cu alergie la proteina din lapte de vaca.Asta insemna ca eu sa aleg: ii bag doar lapte praf sau continui sa alaptez si tin regim strict: fara lapte, fara branzeturi, fara nimic care sa contina lapte, urme de lapte, zer, cazeina etc… Nici nu va imaginati in cate gasim urme de lapte si zer. De exemplu, in paine, in chipsuri, in diversi biscuiti, covrigei, mezeluri. 

  Am ales sa alaptez. Pentru ca el merita. Pentru ca nu stiu cum as fi putut sa ii explic atunci cand va mai creste ca el nu are voie sa guste iaurt sau x prajitura in timp ce ma-sa baga cu doua maini acele lucruri in gura. El poate depasi aceasta intoleranta pana in 3 ani, mai repede sau mai tarziu. Dar, m-am pregatit pentru tot ce era posibil. Am zis ca vreau sa devin experta in ce inseamna „fara lapte” . E greu sa prepari o prajitura aniversara cand nu ai voie proteine din lapte. E si mai greu sa mergi cu copilul la o petrecere si lui sa ii sclipeasca ochii dupa acea prajitura. Asa ca am invatat variante de meniuri fara lapte incat sa fim ok amandoi.

Asa am zis ca e cazul sa exersez si sa invat sa mananc sanatos. Nu stiu cum as putea sa il invat sa nu bea cola cand eu as fi cu sticla pe masa. Cum sa il invat ca nu e bine sa manance pizza cand asta este cina mea? Cum sa ii zic sa nu manance de la Mc cand eu sunt prima care ajunge acolo….. Era nevoie de o schimbare.

El a fost sursa mea de inspiratie. Iar, ceea ce am facut a fost pentru mine, in primul rand. Eu, ca femeie, eu – ca mama, eu – ca sotie. 

Nu, nu are rost sa pun pe umerii unui copilas toate aspiratiile si nevoile mele. Vreau sa imi traiesc viata constient si sa fac distinctie intre ce vreau pentru el si ce vreau pentru mine.

Imi gasesc zi de zi motivatie si inspiratie cand ma uit la el. Dar, ma bucur de fiecare actiune a mea, ma bucur de realizari pentru mine, pentru beneficiile care vin in viata mea.

   Cum ma simt? Ma simt bine cu viata mea, asa, imperfecta, cum e ea. Si asta am vrut sa iti povestesc si tie astazi… Ca dincolo de toate sunt un simplu om care se bucura neincetat de fiecare clipa imperfecta/perfecta,  cum e ea.

 

  Contact: (004) 0771.73.88.00
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *