fbpx

 

   In acest articol imi propun sa vorbesc despre Elsa si despre puterea nemarginita de a darama ziduri de gheata, de a duce lupte grele cu tine si cu cei mai de temut adversari salvandu-i pe cei din jurul tau, dar descoperindu-ti adevarata chemare si putere.

   De ce Elsa? Pentru ca este copilaroasa si vesela, dar in acelasi timp ia decizii mature, are planuri bine puse la punct si este responsabila. Pentru ca si ea si-a construit fortarete de gheata in jur, la fel ca si mine – si tot ea a avut puterea de a le darama rand pe rand. Pentru ca desi era extrem de blocata la inceput, a avut puterea de a-si asculta instinctul si si-a asumat riscuri de zece ori mai mari decat ar fi putut duce, dar natura ei instinctuala stia ca poate lupta oricand, cu oricine si nu exista batalie pe care sa nu o castige.

 Ne intoarcem in decembrie, anul trecut.  In timp ce am auzit melodia „Let it go!” am simtit cum ma ia melancolia. Mi se parea penibil sa ma zgaltaie din maretia mea o banala melodie din desenele de copii. Totusi, fiind intr-un proces de dezvoltare personala, m-am gandit sa o ascult de cateva ori incat sa inteleg ce emotii sunt blocate si melodia cu pricina le atinge intr-un fel sau altul.

   Ma simteam singura, extrem de singura desi cativa oameni erau in viata mea.Si un sentiment de departe imi zicea ca nu sunt in locul potrivit si ceva trebuie sa schimb. Mi-au trecut prin fata ochilor momentele in care am facut atat de multe pentru ceilalti si pentru a primi aprecierea lor si de tot atatea ori a trebuit sa fac si mai mult – si mai mult – pentru ca toti se obisnuiau sa primeasca, iar pretentiile lor cresteau. Mi-am dat seama ca joc rolul de „fata buna” si nicaieri nu este cuvantul „eu”. Munca mea era despre ei, viata mea personala era despre ei, iar de alte iesiri sau prieteni nu aveam timp si nu imi dadeam voie sa am timp.

   Au fost flashuri din copilarie. Cu toate momentele in care m-am simtit vinovata si nu era despre mine, era despre ei, adultii – preocupati de vietile lor. Adultii care implantau aspiratiile lor, standardele lor, ma vedeau buna sau rea, ma vedeau insuficient de buna de cele mai multe ori si trebuia sa fac mai mult pentru a primi respectul si admiratia lor. Si am prestat pana la epuizare la standardele lor, insa – ceva tot nu era destul, nu era suficient, nu era perfect.

   Cumva eram vinovata pentru tot ce nu faceam, dar ar fi trebuit sa fac: nu purtam o anumita rochita, nu acceptam sa merg la orele de balet, nu imi placea sa vorbesc cu invatatoarea in statia de tramvai, nu voiam acea jucarie sau refuzam o activitate. Mi se prezentau absolut toate beneficiile incat sa inteleg exact ca ea, mama, are cea mai mare dreptate si eu trebuie sa o multumesc si sa fac ca ea. Sau poate imi dadea pace : „Bine, faci ce vrei!” insa vinovatia aparea oricum pentru ca alegandu-ma pe mine o dezamageam pe ea.

   Constientizarile astea au venit val si niciodata nu am resimtit ceva similar deoarece desi eu nu plang decat extrem de rar (da, stiu, blochez), acum era un plans care nu inceta, erau amintiri care nu se mai opreau si asistam la toate precum la o piesa dramatica de teatru. Am plans continuu 3 ore, am adormit plangand, m-am trezit plangand si am fugit speriata la farmacie unde mi-am luat niste calmante care si-au facut efectul si au oprit plansul, dar  ramasese o tristete si durere profunda.

Era o cutie a Pandorei care fusese deschisa. Era a doua oara cand ma intorceam mental in copilarie. Candva spuneam ca „Copilaria este locul in care nu mi-as dori niciodata sa ma intorc!”. Am avut curajul sa o revad in procesul de dezvoltare personala si sa resimt toate acele emotii. Dar, nu ma asteptam sa vina al doilea val, a doua perspectiva….  E ca si cum ai cobori pana in Iad sa vezi toata durerea de acolo, sa o simti, sa o atingi, sa o auzi si sa o gusti ca apoi sa te ridici si sa poti sa iti construiesti Raiul cu propriile maini.

A treia oara simt ca vreau sa ma intorc inapoi acolo, dar totul va fi cuprins intr-o carte de autodezvaluire in care voi impartasi experiente de viata in care multi dintre voi va regasiti.

Te indragostesti mereu de tipul nepotrivit? Iata, de ce:https://evolution-center.ro/cand-relatiile-de-iubire-se-termina-inainte-sa-inceapa/

   Cumva, in acel decembrie mi-am asumat ca vreau sa ies din rolul de fata buna. Ca vreau sa ma aleg pe mine si vreau sa daram zidurile. Stiam ce vreau, dar nimic nu se intampla de pe o zi pe alta…. Voiam mai multa libertate, mai multa putere de a lua decizii independente si autonome, voiam sa invat sa ma iubesc pe mine.

   Si asa a inceput procesul de transformare, de crestere mentala, de acceptare si redescoperire

Prin luna ianuarie incepusem sa cer feedback-uri de la oamenii din jurul meu. M-am aplecat asupra unuia care evidentia perfect ceea ce era in viata mea: „Diana, tu pari atat de calma la exterior, pari empatica, atenta la cei din jur si oferi calm si echilibru. Totusi, e ceva in inveriorul tau care arata precipitare, nerabdare, agitatie. E ceva ce nu te lasa in pace!” 

   Stiam exact ce este acolo in interior! Trag de x proiect sau iau alta directie? Ce directie imi place? Cine sunt eu, de fapt? Ce vreau eu, de fapt? Mi-a placut vreodata proiectul x? Sau doar am ramas in el pe pilot automat?

In melodia „Into de unknow” regaseam aceeasi neliniste a Elsei care aude vocea interioara, care are chemarea instinctului, dar care nu vrea sa il asculte si se gandeste daca este corect ceea ce face, daca este bine sa actioneze sau mai bine ramane in zona de confort.

   Cumva, simteam un entuziasm fara margini de a explora, de a-mi asuma riscuri si de a merge catre instinct. Pe e alta parte, rational, prin ochii celor din jur parea o catastrofa ceea ce urma sa fac atat pe plan profesional cat si pe plan personal.

„Daca esuez, daca ma fac de ras, daca nu iese bine!” Frica de penibil este resimtita aproape la fel de intens ca frica de moarte. Si multi stau blocati pentru ca frica de a nu face luriri ridicole, penible, copilaresti – ii tine pe loc si nu actioneaza, mentin o viata intreaga o zona de confort gri in care nu simt nimic – nici tristete, dar nici bucurie. Acestia sunt „mortii – vii”

Adiacent, a aparut vinovatia ca am responsabilitatea vietii si altor persoane care erau in relatie cu mine si evident, eram fata rea daca urmam instinctul si schimbam planurile. Ii dezamageam.

   Evident, am ales sa ii dezamagesc alegand sa nu mai fiu eu cea care ma amagesc si duce lupte care nu sunt ale ei. Mi-am asumat partea mea de responsabilitate si am incercat sa ma conectez si mai mult cu partea mea instinctuala si cu ce vine din subconstient: Diana, cine esti? Diana, ce vrei? Diana, cat poti sa duci?”

  Am cautat si am gasit curajul de care aveam nevoie sa ma duc in necunoscut cu tot cu riscuri asumate. De ce nu, in spatele celei mai mari frici sta adevarata noastra valoare! Mi-am asumat atatea riscuri intreaga viata incat am zis ca instinctul spune ca si acum trebuie sa imi asum riscul. Chiar daca era cea mai mare schimbare din viata mea si nu stiam cum sa o gestionez, ce va urma, cum voi avea putere sa o duc pana la final si cat va dura toata asta.

 Vrei sa afli mai multe despre mine? Acceseaza link-ul si descopera CV-ul meu complet: https://evolution-center.ro/wp-content/uploads/2020/01/Diana-Zanfir-Detalii-personale-experienta-si-CV.pdf

Cumva, urmatorul filmulet, cel de confruntare dintre Elsa si Dark Sea este preferatul meu. Elsa a plecat in cea mai apriga lupta eliminandu-i pe tot cei apropiati din calea ei. Mi-a parut familiar deoarece am simtit ca vocile prietenelor, ale rudelor sau ale altor peroane erau mai mult un zgomot de fundal care ma deranja, asa ca si eu i-am eliminat si am ramas singura intr-un ocean de temeri, pe intuneric.

  Nokk, calul, spiritul apei, este  – poate – cea mai mare temere a Elsei care vine din strafundurile subconstientului ei, este instinctul ei pe care a vrut sa il blocheze si sa il inabuse,  dar o data ce a reusit sa il infrunte, l-a imblanzit si i-a devenit prieten, aliat. Nokk pot fi, de asemenea,  toti acei oameni- resursa din viata mea – prieteni, mentori, colegi, persoane din familie. Dar sunt doar acele peroane rare, deosebite pe care le numeri pe degete si de regula, cele de la o mana sunt prea multe.

   La Elsa imi place ca porneste mereu cu glam si fashion in orice batalie si isi asorteaza frumos rochia cu situatia si adapteaza coafura potrivita. Cu eleganta si hotarare isi strange parul,  isi lasa o suvita razleata si se arunca in cea mai apriga confruntare.

   Reuseste. Stie ca poate. Stie ca poate de una singura pentru ca doar asa are linistea perfecta, doar asa are focus si nu e distrasa de la nimic. Elsa are mereu planul perfect si atentie pana in cel mai mic detaliu.

  Odata ce trece de marele ocean al temerilor sale si blocajelor din inconstient, odata ce isi deblocheaza instinctul, Elsa merge sa faca pace cu trecutul si sa se regaseasca pe ea. Etapa prin care, cum spuneam, si eu am trecut. Eram entuziasmata de ceea ce vad, eram surpinsa de puterea pe care o pot avea prin activitatile pe care le intreprind, prin deciziile asumate, riscurile la care ma expuneam si gandurile pe care le aveam.

  Oarecum, am luat fiecare pas ca atare si am contemplat fiecare transformare a mea, m-am bucurat de ea si am acceptat-o usor, usor, incepand sa regasesc cea mai buna versiune a mea.

   Pentru ca acceptarea de sine duce la iubirea de sine. Abia atunci esti in contact cu tine si poti fi in contact cu ceilalti, poti sa iti oferi experiente placute si poti fi o persoana agreabila in viata celorlalti. Tot din iubire de sine vei observa nu doar ca vei dobandi autonomie, libertate si independenta, insa ceilalti vor percepe forta ta interioara si iti vor respecta granitele.

   Ei vor sti ca esti persoana care nu va mai accepta sa fie subjugata, care poate oferi respect si cere acelasi lucru, ca esti o persoana greu de inlocuit si si-o vor dori in viata lor, in proiectele lor sau in apropierea lor.

 Cumva, vei atrage oamenii potriviti tie si vei avea implinirea pe care o meriti, la care ai muncit din greu si la care ai platit pretul durerii.

  Fericirea este un proces, este o alegere, este incununarea drumului tau catre ascensiune, succes, evolutie si crestere.

   Fericirea se simte neargumentat, se simte cu sufletul si se transmite prin fiecare particula.

 

La o viata cat mai autentica si cat mai plina de un proces de dezvoltare asumat.

 

  PS: Vrei si tu sa incepi un proces de dezvoltare personala, crestere si ascensiune alaturi de mine? Nu mai amana! Solicita oferta si fa-ti o proramare chiar acum!

  • Poate fi accesat online de oriunde in tara sau din afara tarii – sedinte individuale  zoom sau video whatsapp  sau fizic – la cabinetul din Bucuresti – Regus – mall Sun Plaza
  • Se recomanda parcurgerea unui program de psihoterapie/dezvoltare personala de aproximativ 3 luni (12 sedinte).
  • Ulterior, obiectivele terapeutice pot fi reanalizate, iar procesul de psihoterapie se poate incheia sau continua in functie de nevoile prezente ale clientului.
  • De asemenea, clientul poate incheia parcursul psihoterapiei oricand doreste, fie ca se intampla mai devreme de cele 3 luni sugerate, fie ca el continua si dupa aceasta perioada

  Contact si detalii:  0771.73.88.00 (inclusiv whatsapp)/ office@ evolution-center.ro

 

   Garantia calitatii 200%: in termen de 15 zile iti poti cere banii inapoi din orice motiv, desi ai beneficiat de program

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *