Psihoterapia este modalitatea prin care oamenii se confruntă în mod “controlat” cu propriile emoții, sub îndrumarea unei persoane calificate, în vederea autocunoașterii și a eliminării unor frustrări acumulate în timp din lipsa capacității de a comunica, chiar comunicând. Psihoterapia copilului presupune și utilizarea unor mijloace care să mențină copilul angajat în activitatea desfășurată de psihoterapeut și care să nu îl stânjenească sau să îl sperie.

    Ca orice altă formă a psihoterapiei, psihoterapia copilului urmărește să ajute pacienții prin stabilirea unei relații bazate pe încredere, în ideea că atât copilul, de orice vârstă, cât și părintele, care poate fi prezent, trebuie să înțeleagă faptul că un psiholog nu va aborda o atitudine ciritcă niciodată și nu va limita la “normalitate”, deoarece percepția sa este extinsă asupra acestui termen extrem de controversat. Astfel, pentru a apela la metoda psihoterapiei, părintele trebuie să treacă peste prejudecata conform căreia solicitarea ajutorului în acest sens este un semn de slăbiciune, care poate atrage comentarii răutăcioase, dar care, în fapt, denotă refuzul de a se adapta modului de dezvoltare practic.

De obicei, părinții apelează la psihoterapie pentru copiii lor în momentul în care observă anumite probleme în încercarea de a-și exprima sentimentele; acestea fiind reflectate în apariția unor schimbări drastice în ceea ce privește performanțele școlare sau în manifestarea propriilor atitudini față de situații mai puțin familiare, adesea într-o manieră agresivă sau anxioasă.

Printre cauzele acestor schimbări se regăsește creșterea copilului într-un mediu nefavorabil, care îi restrânge activitatea, îi descurajează comportamentul și creează conflicte înauntrul acestuia. Participarea copilului la sesiuni de psihoterapie presupune exprimarea tuturor trăirilor sale fără restricții prin comunicarea cu psihoterapeutul, care îl ascultă în mod activ și îi permite, în funcție de vârstă, să considere rațional opțiunile pe care le are la dispoziție. Succesiunea unor ședințe conduce la educarea unor comportamente care să faciliteze dezvoltarea corespunzătoare pe termen îndelungat.

    În acest sens, psihanalistul Donald W. Winnicott, remarcat pentru observațiile aduse în legătură cu dezvoltarea omului în perioada copilăriei, a susținut ideea că fericirea întregii umanități nu depinde de rezolvarea problemelor politice, ci de ablitiatea părinților de a-și crește copiii; deci, ultimativ, depinde de soluționarea marilor probleme încă de la început, pentru a preveni degenerarea lor. Winnicott atrage atenția asupra faptului că un copil este vulnerabil, că are nevoie să își descarce la rândul său anumite frustrări și că trebuie să i se acorde libertatea de a se afirma, cu mențiunea că îi va fi aproape imposibil să înțeleagă manifestările frustrărilor adulților.

   În cadrul psihoterapiei la copii se pot aborda numeroase tehnici, precum terapia comportamentală și terapia prin joacă, care presupun prezentarea unor concepte pacientului pe înțelesul său și prin exemple concrete, pentru a se putea regăsi în acestea. Astfel de tehnici urmăresc “materializarea” sau exteriorizarea trăirilor prin obiecte sau activități familiare, în perspectiva detașării de acestea și a înțelegerii lor. Copilul este încurajat să își expună viziunea asupra unui aspect, precum familia, printr-un exemplu oarecare, care să îl determine să vorbească despre o situație similară prin care trece sau a trecut. În același timp, părintele este încurajat să participe la câteva ședințe de psihoterapie ca educarea să funcționeze pe deplin în cazul copilului, eliminându-se adevăratele cauzele, adesea susținute de părinți fără știință.

Psihoterapia copilului devine în unele cazuri cea mai eficientă soluție,

 asigurând progresul acestuia și noi oportunități de dezvoltare

și de înțelegere a direcției în care problemele cu care se confruntă se îndreaptă.

 

Irina Giurgea – viitor student la psihologie

Contact: irina.giurgea@yahoo.com

 

Bibliografie: https://positivepsychologyprogram.com/child-therapy/

                      http://www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1755

                     https://www.youtube.com/watch?v=OxuZiqY5ypU

                     https://www.youtube.com/watch?v=ZaZkvvB367I

 

                 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *