Consilierea psihologica in timpul sarcinii

             Sarcina este o perioada care vine la pachet cu asteptari, idei, emotii, dar si cu temeri si nelinisti. Poate cateodata sau de cele mai multe ori simti ca nimeni nu te intelege, simti ca lumea din jurul tau te priveste ca pe o persoana care nu mai poate avea grija de sine. Femeile insarcinate stiu ca lumea din jur le vede extrem de radioase, fericite, multumite si impacate cu ele, dar cateodata lucrurile nu stau chiar asa.

          Lumea considera si vede maternitatea intr-un mod idilic, iar femeia insarcinata are tendinta sa creada ca ceva nu este in regula cu ea, daca nu corespunde acelei imagini, a gravidei perfecte si radioase de dimineata pana seara.

Exista momente in care viitoarea mama se poate simti descurajata si nu la fel de increzatoare in ea, deoarece pentru ea toate aceste 9 luni de sarcina trec cu foarte multe trairi. Cateodata, gravidele  din teama de a nu supara pe cei din jur sau din teama de a nu fi “asa cum trebuie” nu isi exteriorizeaza sentimentele si gandurile.

Foarte multe gravide se blameaza, fara sa cunoasca faptul ca anumite stari sunt specifice perioadei de graviditate si ca nu ar trebui sa se simta judecate. De cele mai multe ori, femeile insarcinate se simt singure si neintelese deoarece exista in jurul lor persoane care spun “ Ce te plangi? Nu esti prima si nici ultima femeie insarcinata din lume”.

In acele momente, viitoarea mama se poate simti  extrem de tensionata, poate avea momente de reala panica, in care se poate invinovati ca nu va fi o mama buna, ca nu are calitatile necesare pentru a putea duce sarcina la final, ca nu face nimic din ce ar trebui sa faca o viitoare mama iubitoare pentru copilul care vine pe drum.

          In perioada sarcinii apar schimbari hormonale care pot sa o faca pe femeia insarcinata sa-si schimbe brusc starea, de la zambet la plans doar in cateva clipe.

          Este bine sa cautati sprijin acolo unde va simtiti intelese si nu judecate, sa incercati pe cat posibil sa vorbiti deschis cu partenerul despre temerile pe care le aveti, despre gandurile si emotiile pe care le traversati in aceasta perioada. Cu siguranta, veti fi surprinse sa aflati ca si viitorii tati pot experimenta anumite temeri si nelinisti ca si voi.

Atunci cand simtiti ca nu mai puteti sa faceti fata, va simtiti extrem de coplesite emotional de tot ceea ce vi se intampla si se intampla in jurul vostru in aceasta perioada puteti sa apelati cu incredere la o consiliere prenatala.

Cu ce va poate ajuta consilierea prenatala? Veti gasi o persoana care va va insoti in povestea voastra, care va va ajuta sa va intelegeti trairile si emotiile, sa le acceptati si sa puteti da un sens gandurilor si sentimentelor pe care le aveti in aceasta perioada.

De asemenea, veti gasi o persoana care va va asigura ca este normal si important sa aveti rabdare cu ceea ce simtiti si sa va bucurati din nou de perioada aceasta a sarcinii.

Va veti putea regasi linistea interioara si veti avea un alt tonus si va veti putea raporta altfel la ceea ce traiti in aceste momente.

Poate aveti anumite ganduri si trairi pe care nu le puteti discuta si spune nimanui, simtiti ca ceilalti nu va vor intelege sau va vor privi cu alti ochi. Poate exista anumite ganduri pe care le aveti si nu le-ati mai avut pana acum sau anumite sentimente, care nu va dau pace, iar de aceea consilierea prenatala vine in ajutorul vostru.

Cu totii stim ca de cele mai multe ori femeia gravida este vazuta ca o persoana cu mofturi, capricii si toane, iar personalul medical poate sa nu aiba de fiecare data rabdarea necesara de a va intelege si de a arata compasiunea de care este nevoie, atunci cand simtit ca ceva nu functioneaza asa cum ati dori.

Din experienta din cadrul Asociatiei Franco-Romane de Maternologie, am realizat ca este o nevoie realmente esentiala in ceea ce priveste consilierea prenatala,

Femeia gravida are nevoie de sustinere emotionala, intelegere si empatie, nu de critica.

Daca ti-a placut acest articol, da-i un share ca sa il impartasesti si cu prietenii tai.

Acest articol a fost redactat de Oana Bunescu – psiholog si consilier psihologic, psihoterapeut in curs de formare in psihoterapia experientiala, Evolution Center.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *