fbpx

 Bine te-am regasit! Sambata trecuta am reinceput atelierele pentru copii Hai, sa ne jucam cu Leo, Chit si Maggie. Copiii bucurosi, parintii multumiti. Feedback-uri de foarte bine pe linie. eu, foarte mandra de copiii mei si multumita de activitate. La finalul atelierelor am avut ocazia sa vorbesc cu voluntarele care m-au ajutat in acea zi. Dintre ele, Letitia mi-a pus punctual niste intrebari extrem de importante al caror raspuns merita sa vi-l impartasesc si voua. Letitia este cadru didactic si primul lucru pe care mi l-a spus, a fost: „Am ramas foarte surprinsa de felul in care ai gestionat si cat calm ai putut sa ai atunci cand D nu a vrut sa faca ceea ce faceau ceilalti! Iar, tu nu te-ai enervat absolut deloc. Erai calma, zambitoare si parca, cumva, asta le transmiteai si copiilor si ii faceai doar prin starea ta sa stea pe scaun si sa te asculte” Si de aici, multe intrebari au inceput sa apara.

1. Cum ai reusit sa fii calma, desi D nu facea ce faceau ceilalti? Se urcase pe masa si nu voia sa se dea jos. Nu te-a deranjat asta? Nu te-ai enervat?

Nu, nu m-am enervat. Stiam de la inceput ca D poate intampina probleme de adaptare deoarece are elemente din spectrul autist. Stiam ca el merge la gradinita si acolo sta cuminte. In schimb, un nou grup inseamna o noua perioada de adaptare. El, la fel ca oricare alt copil neurotipic poate avea o noua perioada de readaptare in cadrul unui grup nou. Practic, eu nu am avut asteptari de la niciunul din copiii din grup pentru ca, fiind prima intalnire, oricare putea sa refuze sau sa aiba un comportament de necomplianta.

2. Totusi, multi stim asta, dar greu cu practica. De ce apare aceasta enervare a noastra, ca adulti?

Enervarea, furia, nelinistea a noastra ca adulti, apare atunci cand ne punem asteptari nerealiste, exagerat de mari , pe umerii unor copii. Asta inseamna ca lucrurile „trebuie” sa se intample asa cum „eu” imi doresc – deci, inseamna ca voi pune presiune pe copil si voi pune presiune pe mine, gandindu-ma „E datoria mea ca el sa stea pe scaun. Daca el nu sta pe scaun inseamna ca eu sunt incapabila profesional”. Din pacate, aceasta eroare cognitiva apare la multe cadre didactice. Copilul are nevoie de validare emotionala. Are nevoie sa fie inteles si sa il faci sa se simta confortabil. Treptat ii punem reguli si treptat le implemetam. Azi a stat pe masa, s-a jucat cu trenul intr-un colt, dar a si pictat cu copiii. Data viitoare, poate va sta cu 5 minute mai mult si pe scaun si tot asa , pana va face asta cu drag.

3. Am vazut ca R a stat cu mama lui si la inceput tipa foarte tare, nu voia nici macar sa stea. A fost o situatie foarte incordata. Tu cum ai reusit sa o rezolvi?

Deasemenea, vreau sa mentionez ca si R are tulburare din spectrul autist. La atelierele noastre integrez cam doi copii cu diagnostic (CES) printre ceilalti copii pentru a invata unii de la ceilalti si a se integra. Revenind la R. Am observat ca mama lui era foarte incordata si incerca sa il faca sa execute sau sa desfasoare anumite jocuri – lucru care, pe R, il agita si mai tare. I-am explicat mamei ca R are nevoie de timp si de o perioada de adaptare la grup, apoi am adaugat: ” Tu stii bine ca el in terapie are targeturi, de-asta si incerci sa il pui sa faca chestii, doar ca astazi si in grup, iti propun sa nu ai targeturi, sa nu pui presiune nici pe el, dar nici pe tine. Vreau sa te calmezi si sa fii relaxata in primul rand tu. Vreau sa te repliezi la nevoile lui si sa il iei usor. Daca el tace pentru ca sta intr-un colt, mai departe de ceilalti, ramai langa el si nu il forta. Sa il fortam 75 minute, cat dureaza activitatea, inseamna sa ii crestem anxietatea foarte mult pe o perioada foarte mare de timp. Ar fi epuizat atat el, cat si tu/noi – lucru pe care nu ni-l dorim. Intampina-i nevoile lui emotionale si fii alaturi de el.”

4. Este adevarat ca R a tacut, m-a mirat foarte tare, avand in vedere ca tipa puternic la inceput.  Ba, chiar s-a asezat la masa si a pictat cu copiii. Oare, cum a reusit acest lucru?

Faptul ca mama s-a relaxat, a reusit sa ajute si copilul sa se relaxeze. R s-a simtit in zona de confort si usor, usor a avut reactii pozitive. Dupa cum ai observat, mereu am revenit cu intrebari si jocuri, glumite catre R si D desi ei aveau aparent activitati diferite fata de ceilalti 4 copii din grup, care erau atenti. Ambii au fost permanent in vizorul meu, tocmai ca sa vada ca eu le propun joc, dar lasandu-le liber arbitru. Ei vor veni catre mine cand vor fi pregatiti emotional sa faca asta. Vreau sa vedem copilul din spatele diagnosticului, asa cum e el, ca orice copil: cu temeri, reticent, cu nevoia de a se simti in siguranta si cu libertatea de a alege.

5. Eram curioasa sa vad daca exista copii care se imbrancesc intre ei, se lovesc, se cearta pe jucarii, dar nu au facut asta. Cumva, cred ca i-ai atras in jocul tau. Toti erau atat de fericiti!

Da, incerc sa intru in pielea personajelor Leo, Chit si Maggie si sa le dau viata pentru ei. Se pare ca lor le place cum ma „maimutaresc”

6. Apropo, de Leo, Chit si Maggie – de ce ai ales niste povesti cu continut trist? Au vreo importanta?

Povestile ale lor sunt create de mine si fac parte din cartea de dezvoltare a inteligentei emotionale si abilitatilor de socializare scrisa de mine, dar inca nepublicata. Ele sunt povesti terapeutice, acestea avand menirea de a ramane undeva in subconstientul copilului si actionand ca un balsam pentru suflet atunci cand ei ai nevoie. Leo este fara parinti – povestea lui atinge copiii care nu sunt crescuti de parinti sau carora le-a murit un parinte. Chit este copilul crescut de parinti ce se cearta frecvent – stim cu totii ca exista numeroase cazuri de femei agresate si tati abuzivi. Maggie este mereu vesela, dar sotul ei, cocosul Rocky a plecat sa lucreze la o ferma din departare – ea facand totul pentru puisorii ei – cazul copiilor care au parintii plecati in strainatate. Toate aceste istorioare aparent triste, aduc un iz de fericire, au mereu solutii si teme de gandire pentru cei mici.

7. Faci de mult timp ateliere cu copiii? Cred ca experienta are legatura cu asta!

Da, fac de multa vreme asta. Am fost educatoare 12 ani, iar grupuri de dezvoltare sociala si emotionala fac de mai bine de 5 ani. Lucrez de la 18 ani cu copiii. Dar, nu experienta propriu zisa cred ca m-a ajutat, ci formarea in psihoterapie. Acolo am invatat sa lucrez eu cu mine si cu propriile emotii.

8. Ai avut momente in care te-ai enervat? Revin la intrebarea asta pentru ca marea majoritate a cadrelor didactice  se frstreaza cand un copil nu ii asculta.

Da, m-am enervat multi ani la rand si am avut tendinta de a ridica tonul mult mai mult decat era cazul, la copiii din grupa. Deasemenea, puneam presiune pe ei sa faca asa cum as vrea eu activitatile si cand ceva nu iesea asa cu credeam eu ca trebuie sa fie, ii cicaleam. Despre problema aceasta am vorbit cu psihoterapeuta cu care faceam dezvoltare personala si mi-a dat cateva strategii utile pe care le-am pus in practica si au functionat 100%. Mi-a spus sa imi pun amorse de relaxare sau sa vizualizez o anumita imagine ce ma duce cu gandul la relaxare atunci cand ma infurii. Mi-a zis sa imi dau singura time-out si cand simt ca incep sa ma enervez, sa ies din clasa si sa nu mai continui discutia cu copiii, sa chem o doamna ingrijtoare care sa stea 5-10 minute cu ei, timp in care eu sa ma pot relaxa si sa fiu ok eu cu mine pentru ei. M-a invatat cum sa le pun recompense, dar si cum sa tin o mai buna colaborare cu parintii, cum sa ofer consecintele potrivite copiilor ce au comportamente nedorite. Deasemenea, unul din cele mai importante lucruri, m-a invatat cum sa nu mai pun presiune pe ei si pe mine pentru ca eu credeam ca toate trebuie sa fie conform programei – programa totat incarcata. M-a facut sa vad ca in fata mea sunt niste bieti copii de 4, 5 ani care vor sa se joace, vor sa copilareasca, vor sa fie copii si habar nu au de planificarile mele si de obiectivele didactice. Ei stiu ca vor sa se joace cu cuburi, nu sa faca „Un elefant…, nici Statuile muzicale” ca deja ar fi al patrule joc din acea zi si au obosit.

9. Cred ca toate cadrele didactice ar avea nevoie de astfel de cursuri in care sa invete cum sa faca fata acestor situatii. Te-ai gandit la cursuri pentru cadrele didactice?

M-am gandit, desi nu am facut clar acest lucru pana acum pe aceasta tema. Am facut cursul „ABC-ul comportamental – cum ne comportam cu copiiii dificili?”, in schimb, pentru a se intelege exact cum sa se lucreze si cum sa fie implementat, at trebui un modul care sa cuprinda mai multe intalniri. Ma voi gandi la acest aspect si sper sa il pot pune in practica.

10. O ultima intrebare, ce parere ai de sanctiuni si pedepse? Ii pedepsesti vreodata atunci cand intrec limita?

Raspunsul este NU. Pun accent pe puterea cuvantului si educatia prin iubire. Da, stiu, in manualul de terapie ABA o sa gasim capitol intreg de sanctiuni si pedepse. Nimeni  – sau cel putin asa ar trebui – ca nimeni sa nu faca ABA ca la carte si nici sa aplice metode intruzive niciunui copil – fie ca e tipic – fie ca e cu TSA. Desi am auzit… NU, NU sunt de acord sa ii dau peste maini copilului atunci cand se autostimuleaza si isi flutura mainile, NU, nu sunt de acord nici sa ii fac un „loc de autostimulare”, NU , NU sunt de acord sa ii stric un puzzle intreg pt ca la a cincea piesa are o stereotipie si invarte de trei ori piesa. Da, cand chiar e cazul, ii directionez catre altceva, ii ridic in picioare, ii  pun sa arunce o hartie la cos – le dau activitati pe post de distractori sau unele ce par putin deranjante ca sa refocuseze in cadrul programului initiat. Mereu vine o serie de imbratisari, recompense si jocuri placute de ei dupa o situatie mai tensionanta pentru ei. Nu, nu pastrez suparare si da, am fost trasa de par, am avut copii care au ramas cu fire de par in mana din parul meu, am avut copii care au trantit cu masa, cu scaunul, s-au trantit pe jos. Si ce? Si noi avem zile proaste. Calmul este cheia, restul sunt doar etape in calea evolutiei noastre.

Sper ca prin aceste raspunsuri sa gasiti si voi resurse si sa va ajute in situatiile cu care va confruntati.

Multumesc tuturor pentru intrebari si pentru fiecare lectie pe care am invatat-o. Pentru foto, vizitati pagina de facebook – LIKE pt noutati, share daca vrei sa afle si prietenii tai, subscribe la canalul de youtube

Cu drag,

Diana

 

  Contact: (004) 0771.73.88.00
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *