De curand, vorbisem despre terapeuti si despre erori frecvente ale acestora atunci cand vine vorba de a se prezenta la un interviu acasa la o familie sau la un centru. Astazi mi-am propus sa vedem si partea cealalta a monedei si sa descoperim ce erori frecvente fac familiile si cum ajung sa aiba terapeuti demotivati sau – cum terapeutii au inteles ca “la domiciliu” sau “la gradinita” este ceva neplacut.

   Aici, gasesti articolul anterior despre terapeuti si cum sa te prezinti la un interviu. Click pe link pentru detalii:  https://evolution-center.ro/vrei-sa-faci-terapie-cum-sa-nu-te-prezinti-la-un-interviu/

Iata, cele mai comune…. erori cand vorbim de parinti si terapia la domiciliu sau la gradinita

  1. In casa este neaerisit si e permanent un miros greu.
  2. In casa este murdar. Nimeni nu face inspectie, insa eu, personal, am avut cazuri in care acasa era fata de masa patata de crema de ciocolata intarita, copilul era murdar pe haine, pe maini, gunoiul era dat cu matura dupa usa. Exista si cazuri extreme, stiu, sunt rare! Dar este bine de enumerat.
  3. Copilul nu are in camera de lucru niciuna din urmatoarele, niciodata: servetele uscate, servetele umede si sticla cu apa. Am avut un copil cu care am lucrat si in 2 secunde se stergea la nas, racit fiind, de maneca de la haine. Am insistat si am solicitat mamei sa imi lase servetele in camera, dar niciodata nu gaseam. Cand copilul este exact in acea situatie, este bine sa ai la indemana ce ai nevoie.
  4. Parintii nu puneau la indemana recompense alimentare, ba chiar am avut ocazia sa fiu rugata ca cel mic, flamand fiind, sa fie recompensat cu “piure de cartof si snitel” – aliment ce nu il accepta si pentru care trebuia sa fie facuta desensibilizare!!! Ce au urmat? Copil demotivat, copil frustrat si picior dat in farfurie care a zburat direct pe perdeaua mamei.
  5. Parintii nu cumpara jocurile si materialele solicitate de coordonator. Astfel, terapeutul se frustreaza ca nu poate pune planul de interventie in aplicare, copilul stagneaza in evolutie, parintii se mira ca nu a mers x program, copilul devine demotivat si plictisit.
  6. Roaga shadow-ul sa il ia de acasa si sa il aduca acasa pe copil. Shadow-ul e doar shadow. Nu e bona, nu are rol de ingrijire.
  7. Shadow-ul accepta sa ia copilul de acasa si sa il intoarca acasa de la gradinita, dar drumul nu ii e platit, desi s-a stabilit ca drumul poate fi parte din terapie si are rol de generalizare in mediu natural, punandu-ne un target de invatare.
  8. Parintii anuleaza programarea pe ultima suta de metri: pe de-o parte, programul terapeutului se da peste cap. Pe de alta parte, acea sedinta nu se plateste. Oricata pasiune exista intr-o meserie, fiecare om are ca nevoie fundamentala – nevoia de siguranta financiara. Da, sunt si terapeuti care vin doar de placere – poate au venituri mai mari partenerul de cuplu sau tineri fiind, ii sustine familia. Insa, sunt si terapeuti care au copii la randul lor sau care isi continua studiile pe cont propriu, au parinti bolnavi sau parteneri plecati din tara. Atunci, ei doar din acest job se intretin.
  9. Plata pentru terapie nu se face la timp sau se schimba frecvent ziua scadenta: ba ii primeste la final de zi, ba o data pe luna, ba o data pe saptamana. Motivul frustrarii terapeutului -la pct 6.
  10. Nu exista concediu platit, nu exista posibilitatea de concediu medical – ar motivele financiare ale terapeutului le gasiti la punctul 6.
  11. Nu se face contract de colaborare pentru ca se iese mai ieftin nefacturat decat facturat. Da, stiu, este si reversul medaliei in care terapeutul nu are cabinet deschis si lucreaza la negru. Dar, observati din nou, un cerc vicios. Un pfa se poate obtine intr-o luna daca documentatia de cabinet de psihologie nu poate fi pusa inca in practica.

 

Un contract de prestari servicii psihologice intodeauna va da ordine, reguli si disciplina

si fiecare parte va sti exact ce obligatii are, iar incalcarea lor va atrage dupa sine,

consecinte sau rezilierea contractului.

 

   Raspunsurile si solutiile intodeauna apar in echipa. Iar, parintele trebuie sa vada terapeutul ca un specialist, ca o parte din echipa.

Exista, cu siguranta , si terapeuti care sunt neseriosi, dar ce va face sa ii tineti pe termen lung? Exista si situatii in care familiile nu ofera conditii optime de lucru, iar terapeutul devine frustrat si pleaca sau devine neserios si el, la randul lui.

   Putem, deseori, sa ne invartim intr-un cerc vicios si sa avem senzatia ca este o sabie cu doua taisuri.

 

Asa ca, uite, cateva sugestii cand aduci un terapeut la domiciliu sau la gradinita:

  • Pregateste un mediu decent, curat, aerisit
  • Pune la indemana – servetele uscate, umede, o sticla de apa pentru copil, recompense alimentare, daca se lucreaza cu asta.
  • Ofera terapeutului un pahar/sticla cu apa la indemana. De multe ori, acestia vin de pe drum de la alte familii. In doua ore, este firesc sa se consume 1-2 pahare de apa.
  • Ofera acces la toaleta terapeutului – poate, are nevoie sa treaca pe acolo. Asigura hartie igienica la toaleta, sapun si prosop.
  • Doteaza camera cu TOATE materialele necesare. Intreaba coordonatorul care sunt prioritatile si ia-le treptat daca nu ai bani. Dar, ce este extrem necesar, nu neglija. Din 5 jocuri, poti lua doar 2 luna aceasta. Din 5 carti, doar 1. Solutii exista.
  • Pastrati liniste in casa in timpul terapiei: caine, televizor, telefoane galagioase, muzica etc…
  • Evitati sa fie camera cu trecere sau diminuati pe cat se poate, accesul altor persoane in acea camera pe timpul terapiei.
  • Oferiti incredere, siguranta si stabilitate.
  • Aveti grija sa faceti platile la timp conform angajamentelor stabilite de comun acord.

 

Comunicarea si deschiderea din ambele parti ajuta cel mai mult. Solutii exista, iar empatia este cea mai buna unealta. Amiteste-ti sa “te pui si in bocancii terapeutului” si sa ii intelegi nevoile.

 Cu siguranta, si el le intelege pe ale tale si vrea sa iti ajute copilul, dar uneori,

este nevoie sa inveti sa te lasi ajutat!

 

 

      Daca ti-a placut acest articol, da-i un share ca sa il impartasesti si cu prietenii tai.

      Iar, la abonare – pagina principala a site-ului – primesti gratuit „Ghidul inspiratiei tale zilnice” prin introducerea adresei de email .

  

     Ganduri bune si zi minunata plina de inspiratie va doresc toutor celor care ati fost alaturi de mine pana la finalul articolului!

 

   Acest articol a fost redactat de Diana Zanfir – presedinte Evolution Center; cu experienta de peste 12 ani ca psiholog si psihoterapeut, coordonator prigrame, terapeut ABA, shadow, educatoare, consilier scolar si director educativ.

   Pe aceasta o gasiti pe pagina ei de facebook – dati un LIKE pentru a fi la curent cu noutatile:

Psihoterapeut Diana Zanfir

Facebook Psihoterapeut Diana Zanfir

si Evolution Center

Facebook Evolution Center

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *