fbpx

Cum alegi un psiholog potrivit nevoilor tale!

Un psiholog este o persoană specializată în psihologie.

Mai exact un psiholog studiază amanuntit stari mentale normale și poate uneori anormale din procesele și comportamentul cognitiv(referitor la capacitățile și mecanismele învățării și accederii la cunoștințe, la cunoaștere), emoționale și sociale, prin observarea, interpretarea și înregistrarea modului în care oamenii relaționează între ei și cu mediul înconjurător.

Pentru a deveni psiholog, o persoană obține diplomă universitară, în baza studiilor aprofundate!

Membrii altor profesii comportamentale (consilieri psihologie, psihoterapeuți și psihiatri) pot, de asemenea, evalua, diagnostica, trata și studia procese mentale.

Dar mai presus de toate, psihologii sunt oameni, cu trairi emoționale, sociale si mentale, la fel ca oricare dintre noi. 

Oameni care intr-un fel sau altul, au inteles foarte bine esenta trairilor lor si ale celorlalti. 

Psihologul este de fapt omul care stie mai bine ca oricine, ce simti cu adevarat, ce trăiești in interiorul tau, ce lupte interioare se duc acolo, și nu face nimic altceva decât sa te ghideze spre o viață liniștită cu tine insuți. 

Împăcarea cu sinele interior este de fapt specializarea reala a unui psiholog!

Este mai simplu decât pare, nu-i asa!?😊

Pentru a te bucura din plin de beneficiile sale, este important să alegi psihologul potrivit și anume, pe cineva în care să poți să simti ca ai încredere, care te face să te simți că-i pasă cu adevărat, că te intelege mai bine ca oricine și care are experiență în problemele pe care cu adevarat vrei să le rezolvi si să le vindeci.

Un bun psiholog te ajută să devii mai puternic și mai conștient asupra propriei persoane.

Cu iubire,

Psiholog, Psihoterapeut Diana Bordeianu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *