fbpx

   Sa fii terapeut nu este usor. Este, poate, una din misiunile cele mai mari ale terapiei: sa lucrezi cu un copil, cu un pui de om care…. a ajuns pe aceasta lume fara sa primeasca iertarea lui Dumnezeu sau a unei forte divine, dar primind, in schimb, un diagnostic dur, greu si pe viata. Cuvintele AUTISM sunt grele ca plumbul si apasa umerii unui copilas ce abia a invatat sa mearga pe propriile picioruse. Este un cuvant care apasa atat de greu pe umerii parintilor ce sunt dusi in pragul negarii si al disperarii, care intreaba incoerent: „Doamne, de ce eu? De ce copilul meu? De ce familia mea?” Si lacrimile curg pana ce ochii se usuca si obrajii parca crapa de atata plans.

    Cu o astfel de incarcatura ajunge familia la terapeut si pt prima data acestia simt ca se elibereaza de durere, convinsi ca au gasit calea spre o viata normala.

Terapeutul preia intreaga responsabilitate a cazului, avand in mana lui viata unui copil si drumul catre normalitate. Este alaturi de el si il intelege, il iubeste, il invata si il ajuta sa devina mai bun, asemeni unui inger pazitor.

Da, cred ca terapeutul  este ca un inger pazitor. Este ca un trimis al lui Dumnezeu care repara si face lucruri divine.

Terapeutul  preia intreaga durere a familiei si este alaturi atat de mama intrata in depresie, este alaturi si de tatal care parca evita intreaga situatie si se face ca nu s-a intamplat nimic.

Usor, usor, terapeutul incepe sa aduca zambete pe chipul parintilor si o licarire de speranta in ochii lor cand copilul a reusit sa zica primele cuvinte: apa, mama, papa.

Povestea terapeutilor si a familiilor care au copil diagnosticat cu autism este una dintre cele mai emotionante si delicate povesti.

 Uneori, familiile ajung sa investeasca terapeutul cu o putere magica, sa se imprieteneasca cu el, sa ii caute atentia si sa il vada ca fiind mai mult decat un terapeut – prestator de servicii, care isi face atributia specifica meseriei, un inger pamantean, platit.

Noi, terapeutii, suntem invatati sa gandim obiectiv si sa ne detasam emotional de problemele clientilor. In terapia adultilor este, parca, mai usor: vezi acel adult o data pe saptamana o singura ora, pe o perioada determinata de timp. In schimb, terapeutul lucreaza minim de doua ori pe saptamana, poate chiar zilnic, cate doua ore. Unii copii au sedinte si de cate trei ore cu acelasi terapeut pe o perioada neestimata in timp.

Vrand, nevrand devii o parte din acea familie si poate, realizezi ca te-ai apropiat mai mult decat trebuie, decat ar fi fost profesional. Nici terapeutul, dar nici familia nu realizeaza ca asta este periculos pentru ambele parti.

Parintii incep sa vada relatia mai intima decat este de fapt si cred ca li se cuvin, apoi – lucruri care nu tin nici pe departe de natura profesionala a terapeutului lor.

Dezamagirea este mare de ambele parti atunci cand apare o neclaritate sau o neintelegere, atunci cand parintii isi dau seama ca terapeutul este doar un inger platit care face un job pe bani si nu… nu e unic cazul lui, nu este unica familie a acelui terapeut, nu are un statut special.

In toata povestea aceasta, copilul este la mijloc, iar acesta este cel care ramane pentru un moment- fara ingerul lui pazitor platit.

Doare si pentru terapeut pt ca acel copil era o particica din sufletul lui si zi de zi a oferit din sufletul lui acelui copil, chiar daca isi vindea din suflet contra cost. Atasamentul se formeaza, pierderea doare.

Dar stim ca nimic si nimeni pe lumea asta este de neinlocuit.

Copilul gaseste alt inger pazitor, terapeutul gaseste alt copil care are nevoie de un inger.

Terapeuti, aveti grija cum gestionati relatiile cu clientii vostri! 

  Parinti, nu va imprieteniti cu terapeutii copiilor vostri mai mult decat este nevoie. Nu ii coplesiti, nu ii faceti parte integranta a problemelor voastre.

E o granita usor de trecut si dincolo de relatia cu terapeutul, important este ce face el pt copilul vostru.

Lasati-l sa isi faca treaba lucid, cu ochii larg deschisi.

 Autor articol: Diana Zanfir 

Presedinte al asociatiei Evolution Center, psiholog clinician si psihoterapeut in terapii cognitiv comportamentale, terapeut ABA, coordonator proiecte si programe, educator si director educativ cu experienta de 10 ani in invatamantul prescolar ce a lucrat si a integrat in invatamantul de masa copii cu TSA colaborand cu gradinite particulare recunoscute international si gradinita de stat acreditata european.
Fondator al programului de socializare pentru copii „Hai, sa ne jucam cu Leo, Chit si Maggie” – program ce imbina dezvoltarea abilitatilor de socializare cu dezvoltarea personala si emotionala a copilului mic punand premisele la o cat mai buna adaptare sociala si integrare adecvata ca viitor scolar/adult.
Autor de carte pentru copii „Spiridusul florilor” si de articole de specialitate referitoare la tulburarea opozitionista la copii si strategii de lucru la clasa si articol despre comportamentele violente la copiii – strategii de preventie si interventie.

 

  Contact: (004) 0771.73.88.00
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *