fbpx

 – Ce iti doresti sa fii cand o sa te faci mare?

Nu stateam mult sa ma gandesc…

– Vreau sa ajut copiii. Sa le tin manuta si sa am rabdare cu ei, sa ii ajut sa scrie, sa nu ii cert. Vreau sa ii ajut sa citeasca si sa invete si ei sa ma iubeasca.

Asa ii spuneam mamei mele pe la 8 ani. Vroiam sa fiu invatatoare. Eram marcata de invatatoarea mea, destul de autoritara si violenta. Simteam teama cand mergeam la scoala. Ii lovea si ii ridiculiza pe cei mai neputinciosi copii. Imi era mila de ei, imi era frica de ea. As fi vrut si atunci sa ii ajut. Uneori,  mama invita la noi cate un coleg sau colega care avea dificultati de invatare si faceam lectiile impreuna.

In clasa a VIII-a imi dadeam examenele de atmitere la liceul cu profil pedagogic Colegiul National „Elena Cuza”, iar in liceu am facut cunostinta cu PSIHOLOGIA. A fost dragoste la prima vedere. Atunci am constientizat: Vreau sa ajut mai mult copiii. Vreau sa fiu psiholog. Vreau sa refac cupluri si famili care parca nu mai functioneaza. Vreau sa ii ajut sa fie echilibrati, ei, ca adulti – ca si acei copii sa creasca armonios. (Acesta este unul din proiectele mele viitoare la care nu am renuntat si de care nu am uitat. Inca este parte din mine.)


Dorinta aceasta pornise de la experientele personale din familie,
mai putin placute si favorabile mie: divortul partintilor de timpuriu, certuri adesea, neputinta mamei… si emotiile negative pe care le simteam, dar nu stiam nici macar cum sa mi le exprim… Deja imi dadeam seama ca NU e bine sa faci ca mama sau ca tata in x situatie (imi zicea bunica), dar habar nu aveam ce TREBUIE sa fac, cum ar fi corect sa reactionez. De aceea eram foarte nesigura pe mine in orice faceam.

Facultatea de Psihologie mi-am ales-o fara sa clintesc, fara sa ma gandesc nici macar o secunda ca ar putea exista altceva in viata mea.  Nu am intrat la buget, ci la locurile cu taxa. Mama m-a pus la curent cu faptul ca ea nu ma va ajuta cu taxele de studii si sa pun mana sa imi iau serviciu daca vreau sa imi platesc facultatea.

  Asa ca, am dat examenele de titularizare, am gresit completarea fisei cu posturi ca invatatoare (visul din copilarie) si… am „nimerit” postul de educatoare. Imi era frica de copiii mici, atat de mici.

Mi-am dat seama ca acest job a fost o oportunitate de invatare. Puneam in aplicare ce invatam la facultate, initiam discutii cu parintii, cautam strategii si solutii noi, dar simteam ca ceva tot nu functioneaza cum mi-as fi dorit. Asa am inceput sa citesc carti despre comportamentul opozitionist al copilului si ce strategii functioneaza.

In acel an lucram la o gradinita particulara cu copii de 3-4 ani. Faptul ca erau putini copii in grupa, am putut sa aplic ce citisem in carti. Ii invatasem sa isi exprime sentimentele, sa isi manifeste iubire in loc de furie, sa le arat cum sa faca corect atunci cand au gresit. Erau copii care muscau, care loveau cu jucariile in capul altui copil. Am gasit solutii si strategii si in 4-6 luni tot grupul era nonviolent, era unit, erau prieteni si isi exprimau sentimente si emotii pozitive.

 Intre timp eram deja inscrisa la Master de psihologie clinica, faceam dezvoltare personala si eram director la o alta gradinita particulara. Acolo am vazut pentru prima data inscrisi copii cu autism care veneau impreuna si shadow (un insotitor terapeut care sa ii ajute la lectii si in relatia cu ceilalti copii). Nu stiam cum sa ii abordez si cum sa lucrez cu ei. ma frustra maxim ca nu stiam cum sa fac lectiile cu cei tipici, dar sa inteleaga si cei cu autism. Adesea acestia deveneau agitati, isi pierdeau rabdarea.  As fi asteptat ca terapeutele care veneau cu ei sa imi fi spus ce sa fac, mi-ar fi placut ca, atunci cand veneau sa vada copilul, coordonatorii de programe sa imi zica ce pot imbunatati.  Dar nu s-a intamplat asta. Am cerut cateva informatii, mi s-au oferit idei informative. Eu aveam nevoie din nou de o strategie.

Asa am inceput sa caut despre autism, strategii de lucru, metoda de lucru, integrare in invatamant, despre modul in care vorbesc si comunica si despre modul in care ei percep lumea din jur si isi pot mentine rabdarea.

 Trei lucruri simple m-au ajutat sa imbunatatesc considerabil relatia cu ei si lectiile cu intregul grup: orarul vizual,  cuvintele putine, in fraze scurte si sa inteleg ca ei nu au notiunea pronumelui (eu/tu) si adesea imita verbal sau vorbesc despre ei tot cu TU. Asa era si Robert, caruia ii spuneam „Stai pe scaun!” si el imi raspundea „Stai pe scaun!”. Nestiind ce functie are raspunsul lui, il corectam iar si ii spuneam sa faca linistie. Copilul, zicea iar „Stai pe scaun!” si se agita din ce in ce mai tare ca nu il intelegeam.

Dupa ce citisem despre neinsusirea pronumelui la copiii cu autism si ca adesea, si ei vorbesc tot la persoana a doua despre ei, mi-am dat seama ce vroia Robert sa imi zica. Asa ca a doua zi, cand a repetat dupa mine „Stai pe scaun!” , i-am zis calm: „Vad ca te-ai asezat. Bravo! Ramai acolo cuminte pana vine Andreea (terapeuta lui)”. Minune. El s-a linistit si a asteptat. S-a simtit in sfarsit inteles! Si eu eliberata, caci am inteles ce trebuie facut.

In scurt timp am inceput sa lucrez si eu ca terapeut ABA cu Alex, primul meu copil din terapie. Ne-am invatat unul pe celalalt. El m-a invatat sa fiu terapeut. Eu l-am invatat sa fie Alex. Era o satisfactie imensa cand vedeam ca mai invata ceva, ca mai zice un cuvant, ca mai spune o propozitie. Si asa s-a transformat visul meu, erau cuvintele mele de la 8 ani care prindeau viata: „Vreau sa ajut copiii. Sa le tin manuta si sa am rabdare cu ei, sa ii ajut sa scrie, sa nu ii cert. Vreau sa ii ajut sa citeasca si sa invete si ei sa ma iubeasca.”

Am fost tare mahnita de limitarile financiare ale familiilor care au copii cu autism. Mi-am dat seama cum poti sa te simti ca parinte, cand vezi ca el progreseaza si financiar esti limitat…. Eu, ca terapeut as fi vrut sa fac mai multe ore, mai multe sedinte, sa il vad ca acum, cat ne tine valul, copilul poate recupera.

 Realitatea e mult mai cruda… si vezi cum acesti copii fac doar 4 ore pe saptamana cand ar trebui sa faca 4-8 ore pe zi. Cum, in loc sa invete o notinune intr-o saptamana, o invata intr-o luna…

 De aici, in cativa ani, am pornit proiectul Evolution Center HSM. Un ONG. Un mijloc prin care sa putem colecta bani si sa putem oferi gratuit.

Ce sa oferim gratuit? Asta cumparam noi cu bani in terapia ABA:

  • Copii ce cresc si devin oameni mari, oameni buni, oameni apti si abili social.
  •    Familii mai fericite
  • Un zambet pierdut, readus pe fata unor parinti imbatraniti prea devreme de provara timpului.
  •    O scanteie si o speranta.
  •    O cale sigura spre o viata mai buna.

Cine nu a vazut ce inseamna durerea si neputinta (atat ca limitare intr-un diagnostic, cat si financiara – ca nu ii pot asigura o interventie adecvata) atunci sa vina intr-un centru la o evaluare, la o familie ce abia a primit diagnosticul. Poate ca atunci intelegem o parte mai mare din ce inseamna neputinta. Si doare mai tare cand stii ca ai o strategie buna pt a-ti recupera copilul… Dar nu ai bani…

 Aceasta durere pe care am simtit-o ori de cate ori a intrat un copil in terapie, m-a facut sa imi doresc sa pun pe picioare un ONG. Vreau sa stiu ca acesti copii au sansa de a primi terapia de care au nevoie, vreau sa stiu ca pentru acesti copii s-a incercat tot ce tine de noi, ca adulti. Poate pare ideatic si irealist: Vreau sa ii vad fericiti, sa ii vad mari, sa vad un zambet pe chipul familiilor.

 Eu cred in vise, cred cu tarie in ele. Nu cred ca am avut niciun vis ce nu mi s-a indeplinit. poate ca nu imediat. Am muncit pentru visele mele, dar nu le-am abandonat. Am crezut in ele cu tarie, le-am iubit, le-am visat si am muncit pentru ele.

Tu ce parere ai? Crezi ca visele pot deveni realitate?

Ajuta-ma ca acestea sa  prinda aripi. Ajuta-ma sa fim impreuna martori la copiii pe care ii crestem si devin adulti apti social, sa fim martori la drumul lor si la fericirea, scanteia pe care o aduci pe chipul si in ochii acestor parinti.

Aici aveti mai multe detalii despre Cristi, un baiat de 5 ani pe care vreau sa il ajut sa ajunga la gradinita  – link site:  Ajuta-l pe Cristi sa mearga la gradinita!     facebook:  Facebook Evolution Center HSM   si Grup facebook

30 lei este o ora la gradinita alaturi de un shadow. Poate fi o suma oricat de mica. Stim ca pasii mici aduc intodeauna succesul.

Contul in care si tu poti ajuta este RO90INGB0000999905827148, ING Bank, Tineretului,
ASOCIAȚIA EVOLUTION CENTER – HEALTH ABOUT SOUL AND MIND

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *